E o binecuvântare să te simţi altfel, singură împotriva lumii, cu cel mult un suflet care să rezoneze cu aceleaşi frecvenţe fine… şi doare blestemul de-a auzi neîncetat că trebuie să te schimbi, să te aliniezi unui standard mai uşor de digerat, să dărâmi fundaţii de idei pentru a reconstrui totul împotrivă-ţi.
Sunt lucruri pe care le-am ştiut dintotdeauna, pe care le-am simţit până-n vârful unghiilor, cu singura blestemată de vină că n-am ştiut să le explic. I’m counting my blessings now… sunt cea care a scos din neant sute de cântece fără să aştearnă măcar o notă pe portativ, cea căreia i s-a spus să tacă pentru totdeauna, dar care-a cântat mereu în gând. Sunt fata nebună cu părul în vânt căreia zâmbetul i-a jucat feste ani în şir… şi cea care a învăţat să zâmbească sfidătoare în sfârşit.
Sunt ca nimeni altcineva, cum obişnuia un alt suflet rătăcit să-mi spună, sunt binecuvântată să păşesc prin lume cu un curaj născut mai degrabă pentru zbor… şi blestemată să n-am întotdeauna justificările la îndemână.
Cânt întâi cu sufletul – şi apoi cu glasul – aşa că îmi asum imperfecţiunile, ocolurile, rătăcirile în glissando, cuvintele şoptite uneori doar pe jumătate. S-au iertat şi greşeli mai mari, dar eu port blestemul de-a nu mă ierta uşor. Şi-atunci mi-aduc aminte cu un zâmbet că am păstrat binecuvântarea inocenţei, pot închide ochii şi găsi drumul spre oazele din furtuni, spre locurile neatinse din suflet… şi pot cânta ca şi cum ar fi prima şi ultima oară, cu devotament faţă de lipsa de reguli, cu forţa de-a merge înainte împotriva a tot ce e standard.
Blestemul, dar mai presus de toate binecuvântarea mea, e să-mi croiesc propriul drum, să fiu propriul cronicar, propriul critic, propria speranţă…
Foto: Edi Enache
Popularity: 3% [?]
