De ceva timp lipsesc din rândurile astea virtuale, nu mai stau nici cu nasul în cărţi, nu mai străbat nici străzile albe, frigul mă ţine departe… dar cu sufletul sunt aici. Pot spune cu mâna pe inimă că sunt aici.
Violeta's Vintage Kitchen, 19 decembrie 2009. Foto: Edi Enache
Îmi dau răgazul de care am nevoie, presupun, între entuziasmul reţinut până acum pentru un nou proiect legat de job (nu am cum să spun prea multe acum, decât că e MINUNAT), muzica sufletului meu, căldura fericirii dăruite de Alec (pe 19 ianuarie s-au împlinit doi ani de iubire… incredibil, dar adevărat… şi mâinile mele mici se cuibăresc în palma lui… încă? deja? pentru totdeauna!)… şi mai sunt şi drumurile devenirii noastre, fuga de constrângeri atât de bine plănuită-n vise mari, schiţele unei vieţi în care vom respira doar note în perfectă armonie şi ne vom hrăni cu muzică.
Little Dreams Promo Release. Foto: Edi Enache
În primele săptămâni din an, am compus din nou… mi-am acordat a mia oară sufletul la riff-urile desprinse din vise ale lui Alec şi am lăsat notele să curgă. Între două proiecte superbe şi secrete, am refăcut o piesă veche din 2005, de când doar străzile mi-erau prietene şi nu aveam nimic altceva decât speranţa unui zâmbet pentru un mâine vag, “acasă” era un cuvânt prea mare şi fiecare zi părea încă o Bad day. Vremuri de pus în cântec… şi atât.
Unplugged Apropo.ro, aprilie 2009: Dragoş, Marius, Rafi, Alexandra & Alec. Foto: Ciprian Strugariu
Mă ţin pe pământ orarele fixe, ticăitul ceasurilor încăpăţânate, examenele la facultate (pe care deocamdată le pic prin absenţă), 24 de ore interminabile ce-mi solicită mai mult ca oricând… creativitatea? simţul practic? o combinaţie ideală între cele două? Nu ştiu decât că îmi îmbunătăţesc arta de-a cădea la pace cu mine, de-a sfida somnul din pleoape, de-a construi speranţe din nimic, de-a scoate profit din impozitul autoimpus pe optimism.
Patrik, Alec, Gushy & me
Scriu din bucătărie, scăldându-mi gândurile în miros de portocale şi-o linişte aproape suspectă după câteva zile de frământări. Nu prea răspund la telefoane în ultima vreme, nu fac în mare parte decât lucrurile care trebuie făcute, mai puţin cele pe care mi le-aş dori egoist… Visătoarea din mine învaţă să fie practică, responsabilă - şi asta e ceva nou.
Nu prea găsesc motivul pentru care am aruncat aici aceste frânturi de viaţă, poate doar pentru cazul în care se întreabă cineva încotro zbor…
Răspunsul a rămas acelaşi, doar că acum suntem doi, uniţi de acelaşi vis, împărţind aceleaşi dimineţi cu zbuciumuri albastre ce promit… mai sus, mai cald, mai dulce, mai multă libertate. Zburăm mai sus, visăm mai mult, nici n-am putea trăi altfel…
Emotie de toamnă. Foto: Edi Enache
PS: Nu am vrut să fac o retrospectivă punctată a anului 2009, dar aş putea spune fără să greşesc că a fost cel mai frumos/complet an din viaţa mea. Anul în care am lansat primul videoclip, primul CD promo, în care am fost martoră la succesele unor prieteni dragi (NMC, Neylini, Little Artist…), în care am “sfidat gravitaţia” şi am făcut lucruri de neuitat alături de oameni minunaţi (Bimus, Andrei & Matei, Marius, Dragoş, Rafi, Simina, Iulia, Edi, Grafician, Ciprian, Dany, Cătălin… & so many more), anul în care am concertat mai mult ca niciodată, în care am petrecut cea mai specială săptămână muzicală ever (mulţumită d-lui Florian Chelu) şi, nu în ultimul rând, mi-am cunoscut restul familiei atât de generos dăruite de îngeri… Alina, Sorin şi Eric. “Sunt atâtea de spus în prea puţine cuvinte…“, după cum scriam la începutul poveştii într-un cântec numit “Acelaşi vis”, sunt atâtea drumuri de bătut şi atâtea răscruci de hotărâri înainte încât ameţesc doar gândindu-mă. Dar zâmbesc, mă cuibăresc în braţe calde şi am încredere…
Foto: Anna Pope
Popularity: 16% [?]
Alexandra Ivan: muzician, pui de jurnalist, femeie îndrăgostită, visătoare cu ochii deschişi. "Gânduri Rătăcite" e locul meu de joacă, unde mă (re)descopăr şi vă împărtăşesc puţin din visele şi cântecele mele. Rătăcesc prin lume cu un zâmbet, de aceea mi se spune "fata cu soarele". Şi cred că zâmbetele pot sfida orice.
