10-02-08_1502.jpg

Atâta linişte… prea multă? Suficientă cât să ascult doar muzica valurilor, departe de zgomotul de fond al gândurilor mele. Să nu gândesc prea mult şi să nu simt prea puţin – e o înţelegere potrivită cu mine însămi. Să păstrez clipele astea în suflet ca între filele unei cărţi dragi. Pentru când mă voi întoarce pe ţărmurile pustii şi presărate cu amintiri. Sau doar pentru când voi căuta motive să-mi spun că într-adevăr “it’s a beautiful life“.

Am petrecut ore lungi între pereţii îmbrăcaţi în lemn ai hotelului. Am cântat şi ne-am pierdut în îmbrăţişări, dar nu-mi explic… încă mi-e sete de dragoste şi de muzică. Nu e niciodată de ajuns. Şi nimic nu mă inspiră mai mult decât să mă trezesc cu sunetul mării într-un întuneric cald şi comod, ghicind şoapte prin murmurul valurilor. Paşii noştri au rămas imprimaţi pe nisip. Ca într-un cântec al lui Dido, “I’ve still got sand in my shoes” şi dorul de mare mi se zbate sub tâmple…

Print