Archive for March, 2008

Cum se poate îndeplini o dorinţă aproape imposibilă?

E bizar. Acum ceva vreme dădeam o frântura de răspuns la o frântura de întrebare ca rezultat al unei sinapse rătăcite. 

Tot un fel de sinapsă, tot electric alimentată si la fel de (voit) rătăcită, este şi întrebarea: “Cum se poate îndeplini o dorinţă aproape imposibilă?”.Rătăcită pentru că a ajuns din întâmplare sub ochii mei. Cineva a pus-o pe Google. 

Dintotdeauna mi-au plăcut “dorinţele”. Ne ţin în viaţă. M-am lăsat prins în mrejele lor, m-am rătăcit în vise dar niciodată nu m-am pierdut în ele. 

Atunci când m-am hotărât să explorez lumea sunetelor, pentru mine era “o dorinţă aproape imposibilă”. Tot ce am avut a fost o chitară clasică, bătrână, “cocoşată”, care m-a penalizat după primele 30 de minute, dându-mi dureri si băşici la degete. Credea că o să mă descurajez şi că o s-o las în pace.   

Mi-am propus să iau lecţii de chitară şi am luat. Chiar dacă el mi-a închis uşa in nas prima oară şi chiar dacă nu aveam decât o alocaţie de elev pentru a-i plăti orele. Nefiind suficient lucram part time pentru a acoperi cheltuielile. În scurt timp mi-a devenit unul dintre cei mai buni prieteni şi un bun mentor. Păcat ca geniul lui se pierde acum undeva în Nea(n)mt. Sunt sigur că liantul a fost muzica.  

Aşa a început o călătorie despre care ştiu că n-o să se termine nici măcar odată cu mine. Sunetele vor vibra până când vor surzi cu toţii. 

Unul din cele mai importante ingrediente a fost faptul că nu mi s-a interzis. Sau poate au fost oameni şi conjuncturi care mi-au interzis să mai continui, dar de care nu am vrut să ţin cont. Nu m-am considerat niciodată talentat, si nu îmi amintesc sa mă fi încurajat cineva prea des vizavi de asta. Dar asta nu m-a împiedică să am satisfacţia pe care o am atunci când fac muzică sau când văd oameni tresărind la auzul ei. M-am convins de multe ori că aş fi mai sărac fără ea, ceea ce m-a ambiţionat de fiecare dată să lupt pentru “dorinţa mea aproape imposibilă.” 

“Worlds in a crazy space.
I’ve got to hold on to my dreams;
There’s just no other place.”
- Joe Satriani

Edit by Alexandra: De astăzi, Alec va scrie ca guest author pe “Gânduri Rătăcite”. Fără vreo frecvenţă sau temă anume, doar când şi ce-i place. Veţi găsi toate însemnările lui în categoria “Alec“. Enjoy!!!

Author name:
Discussion:
3 Comments

This is the remix!

Beautiful Life (GABBO Extended Marimba Mix)

Din ce ştiu, remixul se difuzează deja în câteva cluburi din Braşov…

Author name:
Discussion:
No Comments

Born to do it

rec2.jpg

Am ştiut că vreau să cânt de când mi-am compus prima piesă, aproape din întâmplare: era în spaniolă şi se numea “No Quiero Olvidar”. Doi ani mai târziu, când genialul Gabriel Băruţa mi-a spus că fac bine ce fac şi şi-a aşezat degetele lungi pe clape în acord cu una dintre melodiile mele, am ştiut că am dreptate, că-mi curge muzică prin vene. Că nu irosesc nici timp, nici vise, nici note sau cuvinte.

Mi s-au trântit uşi în nas, am picat audiţii fără să le dau, o mie de iluzii mi s-au sfărâmat la picioare în anii aceştia – dar de fiecare dată mi-am adunat foile cu cântece şi speranţele la un loc, ca să merg mai departe.

Acum… se conturează ceva. E doar începutul unei călătorii frumoase, fără destinaţii impuse, un tur prin lumea strălucitoare a viselor mele împlinite. Promit să nu las clipele să-mi scape. Când urc pe scenă şi mă uit în ochii oamenilor din public, ştiu că nu vreau şi nici nu pot să mă opresc vreodată din a face muzică.

Când primesc cu un zâmbet încurajările doamnei Dana Cristescu, când se scrie atât de frumos despre mine precum au făcut-o Andrei şi Edi, când mă arunc în braţele lui Alec după o cântare şi îmi spune “ai fost minunată”… când simt că devin sub ochii lumii tot ce mi-am dorit vreodată, ştiu că n-am irosit nici ani, nici cântece, nici speranţe. M-am născut ca să cânt – şi voi cânta mai departe!

rec.jpg

* Foto 1: Gabriel Băruţa, 2001
* Foto 2: Mihnea Irimia, 2005

Author name:
Discussion:
2 Comments

Dimineaţa la B1 TV

Concluziile:
- îmi pare rău că n-am putut cânta… mai bine deloc decât playback!
- încep repetiţiile cu Alec pentru o serie de concerte acustice – coming soon!!!
- prezentatorii şi make-up artiştii de la B1 sunt super-sweet
- Giulia Nahmany rulez! Femeia e frumoasă, cântă bine şi vorbeşte cinci limbi… want more?
- toată lumea mă felicită că nu m-am îmbrăcat în negru: it’s no big deal!
- am ajuns la timp la muncă, dar (încă) machiată; bine că mi-am schimbat pantofii măcar!
- mi-e poftă de cafea, de muzică, de îmbrăţişări şi plimbări, de şi mai multă cafea, şi mai multă dragoste… ce încerc să spun e că sunt happy!

- au mai scris despre emisiune fetele de la Monden.Info – warm hugs for u!

Mulţumesc pentru înregistrare, Andrei!

Author name:
Discussion:
5 Comments

A special treat…

Alexandra Ivan & Alec Şandor – Stranded
Live pe 14 februarie în Big Mamou

Muzică: Alexandra Ivan/Alec Şandor
Versuri: Alexandra Ivan
Aranjament muzical: Alec Şandor
Video: Phoebs

Author name:
Discussion:
4 Comments

Interviu cu o visătoare

Când intru în McDonald’s-ul de la Unirii cu pantalonii mei de “punker-iţă”, machiajul şi părul în perfectă ordine după o emisiune şi stomacul vraişte de emoţii, Alec îmi spune “îmi place cum arăţi“, completând “eşti mai comercială aşa“.

La fel îmi spune că sunt frumoasă şi când mă trezesc dimineaţa cu părul vraişte, ochii zăpăciţi de rimel nedemachiat la timp şi tricoul cu RoBlogFest atârnând şifonat pe mine. Încep să-l cred. Începem să ne vedem unul pe celălalt ca într-o oglindă, ca într-o fotografie perfectă din orice unghi, în orice ipostază.

Mi-am dat seama abia aseară, dând un interviu despre noi şi povestea noastră, că e uşor să simţi – şi tot pe atât de greu să recunoşti. Să recunoşti că-ţi pierzi capul, puţin mai mult cu fiecare sărut, cu fiecare dimineaţă în care te trezeşti într-o îmbrăţişare caldă. Să conştientizezi că zidurile tale interioare se fac fărâme cu fiecare mângâiere, că aripile o dată rănite uită să mai doară şi-ncep să miroasă a dor… de zbor.

Cred că a fost cel mai dificil şi cel mai frumos interviu pe care l-am acordat vreodată. Pentru că da, e greu să recunoşti şi să accepţi naturaleţea unor gesturi sau cuvinte, adevărul necondiţionat al unor bătăi de inimă…

Am fost întrebaţi, pe rând şi separat, cum arată o zi perfectă pentru noi. Ideile noastre despre perfecţiune se potrivesc atât de simplu, atât de bine, încât adorabila reporteriţă ne-a întrebat dacă nu cumva ne-am pus de acord înainte. Amândoi am răspuns în două cuvinte: dragoste şi muzică.

Nu ne-a întrebat nimeni unde ne vedem peste cinci ani sau cât de mult credem în “carpe diem”; am spus noi, de bună voie, că nu ne promitem eternităţi absurde, ci doar că… “I’ll be with you for the mornings to come“, în aceleaşi măsuri schimbătoare în care cântăm, alternând tempo-uri şi game de dragul jocului… de dragul nostru.

P.S: Am făcut şi fotografii, la the one-the only Ciprian Strugariu; împreună cu interviul, vor apărea curând într-o revistă foarte dragă mie. Până atunci… e secret!

P.S.2: Thank you so much, Adina!!!

Author name:
Discussion:
2 Comments

Hai să stingem lumina!

Am aflat de la Cristi Greger despre un protest de amploare împotriva încălzirii globale:

Pe 29 martie, 30 de milioane de omeni din toată lumea protestează împotriva încălzirii globale stingând lumina şi oprind toate aparatele electrice pe care le deţin!

Anul trecut, la Sydney, peste două milioane de oameni au stat în beznă, timp de o oră, într-un protest unic împotriva încălzirii globale.

Anul acesta, 24 de metropole şi-au anunţat intenţia de a se alătura australienilor.

Pe 29 martie, la 08.00 la 09.00 seara, locuitorii din oraşe precum Bangkok, Chicago, Canberra, Copenhaga, Dublin, Manila, Montreal, San Francisco, Tel Aviv sau Toronto vor opri pentru 60 de minute orice aparat care consumă energie electrică.

Hai şi noi!

Author name:
Discussion:
No Comments

Close to my dreams

Acum visele mele sunt mai aproape ca niciodată. Întind mâna şi aproape le pot atinge, le desenez în minte, urmărindu-le conturul subţire până trec în realitate. Fondul de ten şi pudra, lipgloss-urile şi toată atenţia acordată imaginii mele înainte de emisiuni, toată mă transpun într-o altă lume, să mă simt pentru câteva momente „divă” – dar sub straturile de strălucire artificială ştiu că sunt tot eu, fata zăpăcită cu vise mari dintr-un orăşel de provincie, care-şi doreşte să schimbe lumea cu câteva cântece şi un microfon. Nesiguranţele şi aşteptările mele, aripile întinse, gândurile rătăcite, toate schimbă puţin notele ce mi se desprind de pe buze. Acum, mai mult ca niciodată, visele mele sunt atât de aproape…

Author name:
Discussion:
2 Comments
Older entries