_mg_6121.jpg

Unii oameni spun că iubirea perfectă e un clişeu. Eu cred că frumuseţea stă în imperfecţiune, în momentele în care am nevoie să-mi confirmi că e real, că tu chiar eşti al meu şi dimineţile astea care miros a vară ne aparţin… magia e tocmai în îndoielile pe care mi le risipeşti cu un sărut, în frazele aruncate la întâmplare care ne fac să ne punem întrebări.

Frumuseţea e în faptul că ne-am ales acelaşi drum, muzica, cu mult înainte de-a ne cunoaşte. N-am sacrificat nimic unul pentru celălalt, ci doar timp pentru cei/cele care n-au putut înţelege. Nu facem compromisuri şi nici nu ajustăm aşteptări. Mă potrivesc perfect în îmbrăţişarea ta, dar perfecţiunea ar putea fi doar o coincidenţă fericită, spun asta pentru că eu nu cred în destin… Cert e doar sentimentul de siguranţă pe care mi-l dai cu o privire, bucuria de-a mă trezi dimineaţa lângă tine…

Nu mi-e nimic mai preţios decât nopţile când facem muzică din armonia dintre noi, sferturile de oră când ne prinde ploaia în drum spre studio, străzile gri din Dristor pe care ne-am împletit paşii, amintirile pe care le scriem din mers într-o carte a noastră. Mulţumesc că eşti lângă mine…

Foto: Bolero/Ciprian Strugariu

Print