Dacă aţi încercat să mă sunaţi în ultimele două zile, regret, mi-am pedepsit telefoanele mobile “uitându-le” în camera de hotel. Acelaşi Punk Rock Hotel unde am petrecut clipe de vis şi în februarie…

Mi-am sărbătorit ziua de naştere cântând: am compus o piesă nouă pe plajă şi am terminat “Cântec de dor”, iar seara am urcat împreună cu Alec pe scena localului “La Bibi” pentru un recital de 6 piese, preview la show-urile pe care le vom susţine cât de curând şi-n Bucureşti. A ieşit bine, un sound super făcut cu un mixer, două boxe, un microfon şi câteva cabluri tăiate-lipite de Alec până s-a auzit totul aşa cum trebuie. Deliciul serii a fost “La cafea”, dar văd că şi noul “Cântec de dor” prinde bine. Vă scriu puţin mai încolo, când găsesc timp şi energie, care e povestea lui…

Şi altfel… am mâncat clătite cu vişine, am adormit în maşină pe plajă ascultând doar muzica mării şi şoaptele iubitului meu… am vorbit despre trecut şi viitor ore-n şir, pe drum, ne-am rătăcit puţin prin Constanţa şi puţin mai mult prin visele noastre; am strâns imagini ideale şi ne-am cules dragostea de pe buze… am compus împreună, punând armonia dintre noi în fiecare vers şi acord. Ceva de genul: “There’s music playing from the other side/But all I can hear is the one in my mind“.

Am avut momente când am simţit că o s-o iau razna de atâta fericire, dar… e doar firesc, e doar ce mi-am dorit şi am aşteptat atâta timp: aşa că stau cuminte şi las rândurile, gândurile şi cântecele să curgă…

M-am întors cu soarele-n suflet şi poftă de mare (cu cât o privesc/ascult/miros mai mult, cu atât vreau să fiu mai aproape); m-am aruncat direct în nebunia oraşului gri, cu bănci şi tone de acte, cu goana de colo-colo şi aerul apăsător al unei dimineţi în care nimic nu merge bine… Dar ştiu: în doar câteva ore voi fi din nou în braţele lui Alec, o să-i adulmec şuviţele lungi care poartă încă mirosul mării… aşa că îmi păstrez zâmbetul!

Print