Aş fi vrut să opresc timpul chiar acolo, stând pe scenă într-un dulce semi-întuneric, cu mâinile ridicate uşor în aer în loc de aripi, cu vocea plutind ca un vis rarefiat peste acordurile lui Alec… să surprind într-o fotografie Polaroid mai mult imaginară chipurile dragi ale prietenilor, zâmbetele şi aplauzele care se amestecau cu notele noastre… cele potrivite, se pare.

N-am să vă spun decât că suntem fericiţi. Dincolo de inevitabila oboseală fizică, e un sentiment copleşitor de împlinire. Un freamăt continuu în gânduri, o poftă nesfârşită de muzică. Şi, printre cuvintele noastre preferate: povestea merge mai departe. Povestea cântecelor noastre de-abia începe…

Alexandru Ciochia de la Radio Lynx ne-a scris cea mai frumoasă recenzie posibilă, chiar în timp ce ne susţineam recitalul… o puteţi citi în întregime pe blogul lui, unde puţeţi vedea şi un mic fragment video din concert. Eu aş vrea să citez doar câteva cuvintele lui Alex, care ne-au mers la inimă mai mult decât orice:

Chitară si voce, asta e formula în care melodiile lor se insinuează, din atingeri, mângâieri şi umbre mişcătoare, infiltrate obraznic prin fiecare separeu discret al uneia dintre probabil cele mai subversiv-creative pivniţe bucureştene.

Am avut parte de un sunet impecabil, graţie lui Ciprian Nica – thanks Cip!!!
Radio Lynx a realizat o înregistrare integrală a concertului, pe care o veţi vedea online peste câteva zile.
Revenim cu fotografii şi detalii pe măsură ce… ne revenim.
Vă mulţumim că aţi fost alături de noi!

Update 1: “Cântec de dor” – thanks Răzvan!