Archive for July, 2008

Lumini şi umbre

M-au enervat în ultimele zile…
oameni care promit şi sunt departe de a-şi conştientiza responsabilitatea
oameni care greşesc şi nu au puterea să recunoască
oameni care se aşteaptă să fie aşteptaţi mereu
oameni care iau totul de-a gata, servit pe tavă
cei care aleg calea uşoară
“muzicieni” care ştiu mai multe despre funcţiile Antaresului decât despre game şi transpoziţii
“producători” care au uitat… the good old fashioned way
“case de discuri” care sunt mai mult… case de videoclipuri…
ore care se scurg prea încet
oameni care se izbesc de mine pe stradă, se împing şi dau cu coatele, fără să se grăbească undeva
oameni care dau din coate, la fel, şi prin viaţă
oameni care uită de unde au plecat
“artişti” al căror drum nu se mai concretizează în valoare, ci în mii de euro
ore, ore lungi, ani întregi în care aştepţi să se schimbe ceva
drumuri, aceleaşi drumuri care duc mereu într-un zid
prejudecăţi jenante
temeri nefondate
lipsa totală de curaj şi de inspiraţie
lipsa puterii de-a recunoaşte că e nevoie de mai mult…

Şi totuşi există…
oameni care nu mă cunosc prea bine şi se îngrijorează pentru mine când îmi citesc blogul
oameni care ne îmbrăţişează sincer pe stradă
cel puţin o voce care spune “vreau să vă mai ascult”
producători care mai ştiu cum sună o tobă şi altfel decât în VST
case de discuri, out there somewhere, care caută soluţii alternative la căderea liberă a industriei muzicale
o Dana Nălbaru care-i sfidează pe toţi, oferindu-şi albumul gratuit online…
artişti dispuşi să dărâme şi să reconstruiască o scară universală de valori
cântece care sună bine
ziare cu fete frumoase şi îmbrăcate
un haos minunat, departe de aici
un zâmbet sincer şi absolut gratuit pe stradă
amintiri şi idealuri care ne ţin în viaţă
dimineţi cu gust de nectarină proaspătă
îmbrăţişarea iubitului meu, puterea mea de-a merge mai departe
curajul de-a sfida gravitaţia
şi alte legi, mai mult sau mai puţin stupide
un drum deschis pentru noi
muzica… cea care nu moare niciodată.

Pe voi ce vă enervează… şi ce compensează?

Broken dreams

Când toate aşteptările, toate zidurile de speranţe din jurul tău se dărâmă, cu ce mai rămâi?
Când îţi pui toată pasiunea în ceva, sperând clipă de clipă – şi totul se duce naibii, ce faci?

Fără dragostea lui Alec aş înnebuni.
Mi-au rămas doar notele lui, aşternute pe partituri imaginare. Idealul fragil că undeva, cândva, cineva vrea să ne asculte cu inima.
Pe dinăuntru, sunt frântă. Ca o salcie care se credea puternică în faţa furtunilor, culcată la pământ de primul vânt potrivnic. Cânt şi respir în ritmul dezamăgirilor. Cu toată energia creatoare de care sunt capabilă.

Muzica mea sună cel mai bine când sunt tristă. Muzica noastră sună cel mai bine când mâinile ni se ating în zbor. Ce mai contează aripile frânte, avem destule cântece…

Must-see: Nice

Voi începe de azi o mică serie legată de cele trei oraşe pe care le-am vizitat în Franţa: Nice, Marseille, Paris. Nu vreau să scriu “travel reports”, ci doar să amintesc locurile care mi-au plăcut cel mai mult – şi pe care le recomand cu drag oricui, oricând!

Promenade des Anglais – imaginaţi-vă o şosea lungă (vreo 11 km) încadrată pe-o parte de plajă şi pe-o parte de palmieri, magazine fancy şi hoteluri celebre. În Nisa, toate drumurile duc la “Le Prom”, e bulevardul central şi totodată un loc de show-off pentru skateri, de plimbare pentru turişti şi de “vânătoare” pentru prostituatele de lux.

Oraşul vechi – case desprinse parcă dintr-o poveste, ziduri impregnate cu amintiri (mult) mai vechi decât cântecele lui Edith Piaf, străzi înguste care urcă şi tot urcă, cafenele tipic franţuzeşti înghesuite, oameni zâmbitori care-şi “parchează” bicicletele în faţa bătrânelor porţi… magazine mici de suveniruri, fiecare cu personalitatea şi specialitatea lui…

Reve d’Ange – dacă vorbim de magazine, cum l-aş putea omite pe cel mai frumos ever? “Reve d’Ange” e situat în partea veche a oraşului, pe strada Francis Gallo, numărul 4 şi vă întâmpină cu aripi, puf alb, statuete cu nimfe şi elfi, pietre semi-preţioase destinate fiecărei zodii, bijuterii tematice… şi tot ce ţine de îngeri! Proprietara pare şi ea un îngeraş!

Le Chateau – indicatoarele vă vor spune mereu care e drumul spre Chateau… dar acolo nu e un castel, aşa cum v-aţi aştepta, ci o colină. E mult de mers, dar priveliştile pe care le puteţi admira de sus merită tot efortul! Practic, se vede toată Nisa! De aici a început construcţia oraşului – încă se pot vedea ruinele unei cetăţi.

Muzeul de Artă Asiatică – am nimerit aici din întâmplare, dar a meritat fiecare secundă! Veţi descoperi o clădire impunătoare înconjurată de apă, câte o cameră dedicată fiecărei ţări importante din Orient – cu suficiente artifacte cât să vă facă poftă de mai multă şi suficient de bine aranjate încât să nu vă obosească ochiul. Intrarea e gratuită.

Parcul Phoenix – Magnific: vegetaţie luxuriantă, animale în libertate, peşti exotici, rechini, sere tropicale imense, plante şi păsări rare! Din păcate nu am apucat să punem mâna pe rechin, în schimb ne-am jucat de foarte aproape cu nişte câini de preerie, am văzut peştişori ca-n “Finding Nemo” şi am avut senzaţia că ne plimbăm prin junglă…

* Mulţumim pentru aparat, Mihaela!
** Nu toate fotografiile de mai sus sunt făcute de noi.

From this moment on…

20 iulie, puţin după miezul nopţii… eram invitaţi în emisiunea lui Olix, Partydul Kiss FM… tocmai făcusem un mic jam session cu Tom Boxer… studioul era plin de lume, muzicieni şi ascultători… mirosea a whiskey şi muzică… îi văzusem de ceva vreme pe Alec şi Olix că-şi tot şoptesc ceva, dar n-am băgat de seamă… după ce am terminat de cântat, Alec s-a dus la microfon şi a spus: “Vreau ca primele mele cuvinte în eter să fie: Alexandra Ivan, vrei să fii soţia mea?”… şi am răspuns DA din toată inima, pentru că mi-l doresc alături în toate nopţile, dimineţile, turneele şi visele împlinite ce vor urma. Alături la fiecare pas, pentru că împărţim aceeaşi esenţă. Pentru că sunt sigură, el e drumul spre fericirea mea. Şi muzica pe care-o facem va fi coloana sonoră a vieţii noastre, cu cele mai frumoase armonii!

Pentru cei care-şi doresc să asculte momentul magic, iată înregistrarea emisiunii. Thanks Olix! Pupici pentru Pyuric, Ada & Edi şi toţi oamenii adorabili din studio!!!

* Foto: Alexandra Sandu

Un coin de Paradis

Insula Frioul, Marseille

Mai multe fotografii aici

Ne luăm zborul…

… în mai puţin de 17 ore! Mâine pe vremea asta voi fi pe plajă în Nisa, ascultând Celine Dion cu un frappe în faţă, cu mâna în mâna iubitului meu. Acum, pe fundal e proaspătul album Vama – şi noi facem bagaje de zor visând la zorile-zările care ne aşteaptă. I-am spus lui Alec că datorită lui mi-am împlinit cele două mari vise, albumul şi călătoria la Paris. “S-a nimerit să fiu aici”, îmi spune el cu o privire uşor mirată – dar eu nu mai cred în întâmplări!

Mă simt plină de inspiraţie, aş putea abera până mâine dimineaţă, dar ştiu că pleoapele îmi vor fi din ce în ce mai grele curând… vreau să fiu fresh, să nu pierd nici o secundă din primul meu zbor! Mulţumită Mihaelei Rădulescu, nu voi pierde nici o secundă din nimic… mi-a împrumutat un aparat foto pentru toate clipele pe care vreau să le iau cu mine! Şi asta fără să mă cunoască! Ce mă încântă pe mine fazele astea, când mi se demonstrează că mai există bunătate sinceră, necondiţionată în lume…

Două săptămâni n-am să mai scriu, n-am să-mi folosesc degetele decât pentru a simţi nisipul auriu la care am visat atât şi pentru a mângâia pielea catifelată a iubitului meu, la care am visat atât. Să simt anii încrustaţi în piatră din zidurile clădirilor din Clichy, textura meselor de lemn vechi pe care Henry Miller îşi schiţa romanele, prin cafenele boeme… Două săptămâni vreau să mă pierd, să uit că exist, să renasc, să mă îmbăt de dragoste şi de încântare, sorbite cu poftă dintr-o imaginară cupă de şampanie franţuzească.

Voi mai arunca, poate, câteva rânduri pe Twitter, din când în când.
Şi dacă vi se face dor de muzica noastră, adorabila Ioana va posta în fiecare zi câte o nouă înregistrare din concertul nostru de pe 25 iunie pe Vedeta.Ro .

Ni s-a făcut somn… and soon we will fly! Noapte bună!

Ultima oră la BRAVO

Azi e ultima mea zi la BRAVO.

În timp ce aştern aceste gânduri pe ecranul alb, băieţii de la IT notează serii şi numere, departamentul HR mă şterge din liste şi baze de date, lăsând loc unui nou început. Pentru mine, e un nou început oricum – şi aş minţi să spun că sunt tristă.

În cele 18 luni pe care le-am petrecut aici, am învăţat multe despre presă, despre showbusiness şi oameni în general… şi despre mine. Am avut parte de nişte colegi drăguţi, “pufoşi” după cum îmi place mie să spun – şi vremuri bune, pe care mi le voi aminti mereu cu drag.

Ce se întâmplă mai departe? Ei bine, începând cu luna august voi fi redactor la suplimentul TV al ziarului “Adevărul“, unde îmi voi folosi creativitatea la maxim şi… sper să fac treabă bună!

Cel mai important e că plec cu zâmbetul pe buze şi cu încredere în viitor!

Gata, nu mai spun nimic, plec acasă să-mi fac bagajele… peste mai puţin de 48 de ore voi fi împreună cu Alec în avion… Parisul ne aşteaptă!