Mi-era dor de oameni care scriu cu sufletul…
“O să treacă zi după zi, or să cadă fulgi după fulgi, mai întâi coloraţi, după aceea formaţi din tencuială şi din cireş gălbui. Ce o să aşteptăm, în afară de iederă nemuritoare?” (Jurnalul unei schizofrenice frumoase)
… iată că n-au dispărut de tot, mai aşteaptă seri cu iederă nesfârşită şi gânduri căţărându-se pe geamuri… ca şi mine. De undeva de jos, privesc spre nicăieri – sau poate spre tavanul alb-gălbui, aşteptând somnul, chemând visul, răscolindu-mi amintirile. În zilele prea calde mi se face dor de copilăria îmbrăcată în metafore, de bucurii contrafăcute, întoarse din condei. Îmi modelez tristeţea fără motiv în paragrafe seci, reinventând liniştea. Şi-n toată nebunia asta, mâna lui caldă o prinde pe a mea, îmi ţine sufletul strâns, îmi alungă gândurile negre printre frunze de iederă. Între vis şi realitate, dragostea lui e pentru mine… acel acasă pe care-l caut de ani şi ani.
Popularity: 62% [?]
