Mâine seară de la ora 21.30, n-ai voie să fii altundeva decât în Hard Rock Cafe!
Chitaristul norvegian Trond Holter (din trupa Wig Wam) susţine un spectacol inedit sub deviza “Hard to be a rock’n'roller”. Artistul e în căutare de colaboratori şi astfel, show-ul său va include şi o apariţie specială a unui chitarist român: Alec Şandor!
Cei doi vor cânta împreună… hmm, nu am voie să spun ce anume, ci doar să vă şoptesc că e vorba de o piesă genială! În sfârşit, Alec are ocazia să apară în postura de chitarist rock şi să dea clasă multor românaşi care cred că-şi cunosc instrumentul
Pe 1 noiembrie se hotărăsc finaliştii pentru Battle Of Songs! Totul depinde de voturile voastre! Piesa cu care participăm se numeşte “Ascultă-mă” şi oscilează momentan între locurile 5 şi 6. Dacă rămânem printre finalişti (primii 12), vom avea parte de promovare din partea Star Management şi o şansă să ne aducem muzica puţin mai aproape de voi. Un gest mic contează enorm. Votaţi ASCULTĂ-MĂ. P.S.: Star Management pregăteşte o compilaţie “Best of… Battle Of Songs”!
Veşti bune! Lucrăm împreună cu NMC la o versiune demo a piesei “Stranded”. Am compus-o n 2005, la Oradea, într-o noapte în care mă simţeam sufocată de singurătate; am scris un cântec ca o chemare, “I feel stranded in the dark, won’t you hold me?“.
Prin februarie anul acesta, într-o cameră de hotel din Vama Veche, Alec i-a adăugat un strop de magie cu ajutorul chitarei… a fost primul cântec pe care mi l-a orchestrat şi a deschis drumul spre cele mai frumoase vise, cu muzică şi iubire. “Stranded” a fost şi prima piesă pe care am cântat-o împreună pe o scenă, de Sf. Valentin, în Big Mamou (video aici).
De două zile lucrăm la o versiune semi-acustică… înregistrăm acasă, într-o atmosferă intimă şi relaxată, cu lumânări aprinse şi cearceafuri cu nori pe pereţi. Ieri am imprimat vocile şi chitarele acustice, plus câteva “floricele” pe electrică. Azi, Alec va continua cu chitara electrică, are un solo luuung şi frumos la sfârşit! Pe la 7 îl aşteptăm şi pe Adi să tragă percuţia. Abia aştept să fie gata, mixată de talentatul nostru NMC!
Până atunci, vă las un video (filmat cu telefonul) cu mine imprimând vocile pentru strofă şi refren…
Am vrut să împărtăşesc această piesă cu voi… e noul single al lui Celine, în variantă live, într-o interpretare sfâşietoare, vulnerabilă… perfectă.
De fiecare dată când o aud pe Celine şoptind “My love, we have seen it all / The endless confession, the rise and fall“, îmi aduc aminte cum un stadion plin şi-a ţinut respiraţia pentru fiecare notă a ei… cum toate tristeţile au explodat într-un refren cu chitări plutitoare şi vise înrămate în cuvinte.
“I will stand tall to get by” – iată ce-mi spun atunci când zilele devin prea gri. Mi-aduc aminte de fiorii pe care i-am simţit atunci la Nisa, de senzaţia aceea pe care de-abia am putut s-o cuprind… şi-mi spun că nu am de ce să-mi fie ruşine să fiu fragilă/umană/eu însămi – de cele mai multe ori, e frumos.
Dup cum ştiţi deja, avem o piesă în semifinalele concursului Battle Of Songs. Se numeşte “Ascultă-mă” şi e disponibilă pentru audiţie aici: http://www.battleofsongs.com/ro/track.php?id=2
Momentan, ocupă locul 5 în top, datorit voturilor voastre! Propun aşa: orice ar urma, să facem piesa asta cât mai cunoscută! Scopul ei, sugerat şi în titlu, e să ajungă la cât mai multe inimi!
Aşadar, prieteni bloggeri, tot ce vă cer e o însemnare de 5-6 rânduri în care să vă spuneţi părerea despre piesă, recomandând-o vizitatorilor voştri – doar dacă vă place piesa! Vă rog ca apoi să o daţi mai departe altor trei bloggeri pe care îi citiţi cu drag, ca pe o leapşă.
Hai să vedem cât de multe putem face împreună!
Ziarul Compact şi Dany a scris deja despre participarea noastră la concurs.
De ce iubesc cântecul ăsta? Pentru că-mi aduce aminte de mine, cu sufletul făcut franjuri, tânjind exact după miracolul pe care-l trăiesc acum. După fiecare dezamăgire, tindem să nu mai credem în iubire, ne amăgim cu gândul că dacă nu vom mai fi răniţi niciodată, vom fi fericiţi. Dacă ne construim ziduri, nimic nu ne va mai putea atinge. Dar de ce niciodată, înainte de-a ucide speranţa, nu ucidem îndoielile?
Îi spun de multe ori lui Alec că sunt împăcată cu trecutul meu, cu lucrurile care m-au schimbat, care m-au făcut cine sunt… am cicatrici vechi şi noi pe aripi şi prin suflet, dar nu sunt acolo decât ca să-mi aducă aminte… că pot greşi, că e uman să dăruieşti fără să primeşti nimic în schimb… că e firesc să doară, uneori. Acum ştiu că toate momentele în care simţeam că mă sufoc de furie pe lume, pe viaţă, pe iubire m-au adus undeva – în braţele lui…
Acum ştiu că fiecare început dureros se transformă în lumină. Mi-aduc aminte cum scriam prin aprilie anul trecut… mă bucur că la puţin timp după aceea am putut să mă gândesc la “day one” din nou… şi că viaţa, dragostea, muzica – totul a început cu adevărat pentru mine.
Viaţa mea îmi pare un puzzle împrăştiat pe covor zilele astea, trec de la o stare la alta cu uşurinţa cu care aş da paginile unei cărţi, mă citesc şi mă recitesc şi tot nu înţeleg nimic, mă dezic de realitate şi-apoi mă arunc din nou în braţele îndoielilor, îmi vine să urlu…
Nu mai ştiu ce caut, dacă mai caut, ştergând, rememorând imagini şi cuvinte, călcând pe cioburi fără să mai simt tăieturile, fără să mai simt nimic, de fapt… astăzi, până şi durerea tace.
“Atunci când m-am îndragostit de tine, a fost fără să simt nevoia vreunei schimbări… M-ai cucerit tu, aşa cum erai şi aşa cum simţi că e cel mai bine să fii, aşa cum îţi doreşti să fii. Cred că fără să vreau am ajuns să îţi măsor fericirea în note… note pe care le cânţi în baie, în drum spre serviciu… în drum spre casă. Iar atunci când nu cânţi mi-e frică. Mi-e frică să nu uiţi cum s-o faci” – Alec
