Tipic românesc: un om se apucă să facă ceva bun şi alţi doi sar să-l demoralizeze. Te implici cu tot sufletul într-o iniţiativă şi te trezeşti că ţi se spune “oricum nu avem nevoie cu adevărat de tine”. Să-mi mai spună cineva că poporul ăsta nu e pe dos!!! Mă rog, ceva din mine îmi spune să nu concluzionez că majoritatea românilor sunt aşa, nu încă, vreau să mai sper că nu asta e direcţia…

S-o luăm aşa: auzi pentru prima oară în viaţa ta de un artist nou (a se înţelege fără un album pe piaţă şi clipuri în heavy rotation). Prima reacţie e “cine-i ăsta, frate? N-am auzit de el, deci nu-i bun de nimic!”. Helloooo, “frate”, ăsta e primul tău contact cu artistul – mai bine te-ai spăla în urechi şi te-ai scutura un pic de prejudecăţi înainte să formulezi o părere!

Ne conduce instinctul de turmă: dacă pe o televiziune muzicală sau un radio asculţi în heavy rotation acelaşi “hit” manufacturat cu mită şi/sau jocuri de influenţe, te vei trezi şi tu cumpărând CD-ul din benzinărie, nuuuu?! Unde e personalitatea ta dacă ţi se pare “cool” ce ţi se bagă pe gât şi nu ce îţi place? Cum mai ştii ce-ţi place, cum mai ştii cine eşti dacă trăieşti şi alegi după tendinţe, iar ele se schimbă în ritmul altora?

Un alt exemplu: la Twestival, se trezeşte un tip să scrie pe Twitter că “mai bine cântam cover-uri, că avem talent”, afirmând chiar că “ne încăpăţânăm să ne cântăm propriile piese”. Whaaat?! Ok, hai să presupunem că n-am fi scos în viaţa noastră o notă originală şi cântam cover-uri. S-ar fi trezit cu siguranţă altul să comenteze că “ăştia nu-s în stare să-şi compună piese”.

Nu cântăm cover-uri pentru că avem mult prea multe piese frumoase (da, statistic, asta e opinia generală!) pe care le ţinem încă în sertar. Alec va fi implicat într-un proiect de cover-uri, dar c-un suflu original. Trecând peste asta, pentru mine talentul nu înseamnă interpretare mimetică… ci creaţie.

În încheiere, i-aş sfătui pe unii să-şi redefinească-n minte cuvântul “muzicanţi”, pe alţii să viseze mai mult ca să nu se înece în scepticism… Poate m-aş contrazice puţin spunând că nu-mi place să dau sfaturi, cred mai mult în puterea exemplului. Nu pot să mă simt vinovată că trăiesc şi compun cu poftă, cu entuziasm, cu dăruire… că sunt eu însămi. Nu vreau să fiu ascultată decât de cei care ascultă cu inima.