Mi-e poftă de mare, de un frappe sorbit pe fugă înainte de-o cântare, de notele calde de chitară amestecându-se cu sunetul valurilor. Mi-e dor de linişte, de mine cum credeam că mă ştiu, de zâmbetul pe care nu-l forţează decât razele soarelui. Prea multe mail-uri, prea multe telefoane, prea multe drumuri ce nu par să ducă nicăieri, nu-i nimic tangibil în viaţa mea decât dragostea iubitului meu… şi câteodată mă întreb dacă dau suficient de mult încât să fiu atât de iubită. Mi-e sete de muzică, de drumuri lungi, de speranţe fără condiţii. Mai simt uneori că mă frâng sub greutatea lumii – şi atunci ridic privirea, să culeg lumină din toate răscrucile mele. Nu e perfect, nu e chiar echilibru, realitatea e departe de-a prinde visele din urmă… totuşi, e nesperat de bine.

Ne aşteaptă lucruri mari în următoarea perioadă, acum simt doar neliniştea de dinainte de o nouă schimbare, o mult-aşteptată răscruce.

Încă mă mir de bunătatea şi deschiderea oamenilor, de coeficientul de “neaşteptat” din viaţă, de bucuria cu care cânt vs. răceala oamenilor cu putere de decizie.

În două săptămâni vom avea master-ul final pentru “La Cafea”. Pe 8 mai cântăm la Arad, la festivalul Theatrum Mundi, organizat de minunata Camelia Circa Chirilă. Iar apoi, ca-n dar de ziua mea, ceva important şi neaşteptat… total… revin cu detalii curând, promit!