De mică am avut “quelque chose” pentru Franţa, o afinitate inexplicabilă.

Poate sunt de vină versurile lui Celine Dion, pe care mi-am dorit atât de mult să le înţeleg şi să le pot cânta, încât am învăţat limba de una singură.

Poate e de vină buna-dispoziţie contagioasă a prezentatorilor de la matinalul M6, care mi-au făcut dimineţile frumoase în primul an de liceu.

Am vizitat Franţa de nenumărate ori în vise, înconjurată de note de parfum… şi-n vara lui 2008, s-a întâmplat cu adevărat.

Am petrecut 9 zile în oraşul viselor, făcând zilnic naveta Paris – Versailles cu un tren pe nume Vick. Cu mâna în mâna iubitului meu, am străbătut străzile pavate cu poveşti câte 9 ore pe zi, până ne dureau picioarele de atâta mers, sufletul de atâta frumuseţe.

N-am stabilit de dinainte trasee, nu n-am urmat decât instinctul de visători… locuri cele mai speciale ne-au atras singure, ca un magnet.

Ne-am pierdut pe străzile ce urcă spre Montmartre, am adormit sub soarele blând în grădinile Tuilleries, am vizitat canalizările pariziene şi am “făcut cunoştinţă” cu câteva specii adorabile de şobolani – împăiaţi, desigur.

Nu am “bifat” nici Luvrul, nici turnul Eiffel, pentru că n-am avut răbdare să stăm la cozi… în Paris, mi s-a părut tot timpul că timpul îmi curge printre degete şi mi-era teamă să nu risipesc secunde preţioase.

Am reconstituit imaginar drumul lui Henry Miller de la Clichy până în suburbiile Louveciennes, le-am vizitat casele care au păstrat în ziduri şoaptele unei iubiri secrete…

Am cumpărat cărţi vechi de la buchinişti şi câteva vynil-uri cu Celine, pe care le visam de ani buni.

Alec mi-a cântat în faţa catedralei Notre Dame, note magice ce se amestecau cu zgomotul oraşului, făcându-mă să simt că fiecare secundă petrecută aici poate deveni un cântec.

Dimineţile, dulciurile, sărutările, până şi apa – toate au un gust diferit, sublim în Paris.

Cea mai bună cafea cu lapte pe care vi-o puteţi imagina am băut-o la Cafe Select, pe o masă mică rotundă unde Hemingway obişnuia să-şi sorteze notiţele. Francezii fac totul cu dragoste… cafeaua, mâncarea… şi zâmbesc atât de luminos şi dezinteresat pe stradă încât fiecare pare să-ţi spună, subliminal, “rămâi”. Reste ici, ou ton ame ne doit se cacher…

Parisul dă dependenţă, ca toate lucrurile ireal de frumoase. Parisul a dat un nou sens vieţii şi iubirii mele. Acolo mă simt cu adevărat eu. Visătoare, nebună, artistă, femeie… suflet liber.

În fiecare dimineaţă de atunci, când mă întind leneşă în braţele iubitului meu, aş vrea să deschid geamurile şi să simt parfumul aerului de acolo. Să ies pe stradă cu muzica lui Celine şoptită-n căşti albe, în timp ce zâmbesc trecătorilor. Să-mi scot toată muzica din suflet şi s-o cânt în baruri mici de jazz. Să-mi îndeplinesc visele în locul de care aparţin. În fiecare secundă de atunci, îmi doresc doar să mă întorc…

Notă: Am scris aceste rânduri pentru un concurs organizat cu ocazia aniversării agenţiei de online travel Vola.ro, care oferă câte 2 bilete spre o destinaţie de vis. Cea pe care mi-o doresc, desigur, este Parisul. Puteţi intra şi voi în concurs până pe 12 aprilie – toate detaliile despre campanie aici.

Foto: Alec Sandor / Catalin Branzei