Caut “broscuţă” vintage care să ştie drumul spre mare, să fie tapiţată cu poveşti pe dinăuntru şi să toarcă uşor din motor.
Ofer cât vrea proprietarul şi-n plus, promisiunea că voi scrie câte un cântec pentru fiecare călătorie.
Archive for June, 2009
What can you ask from my heart, I’m just a humble songbird
I make a living out of dreams…
Photo: Adriana Ionescu
Când am aflat vestea, am crezut că e o glumă proastă. Apoi mi-am petrecut întreaga zi adunând poze şi informaţii pentru ştiri, cu sufletul frângându-mi-se mai mult la fiecare frază. Michael Jackson nu mai e.
Şi chiar dacă se spune că a lăsat în urmă 100 de cântece care să fie publicate după moartea sa, vocea care a marcat 40 de decenii de muzică a amuţit pentru totdeauna.
Nici măcar nu împlinisem 10 ani când Michael a concertat pentru a doua oară în România, dar am stat până noaptea târziu să văd concertul la televizor, cu o curiozitate specifică unui copil. Nu ştiam nimic despre muzică pe atunci, dar urma acelor cântece a rămas, într-un fel inexplicabil.
Şi n-am fost niciodată un fan adevărat al lui Michael, n-am colecţionat postere ori CD-uri, nici măcar nu ştiu dacă am trecut prin toată minunata lui discografie…
Totuşi, în colecţia mea de clipe e noaptea aceea lungă şi plină de muzică când priveam, cu perna în braţe, cum se face magia în timp real. Cel care dansa în ploi de lumină părea un zeu… de aceea o veste ca cea de azi pare neverosimilă.
De aceea poate unii l-au criticat, l-au denigrat, l-au uitat: Michael părea că va fi mereu aici, rescriind istorii şi vise, sfidând gravitaţia. Aşteptând clipa când fiecare respiraţie se va transforma într-un “Earth Song”.
Se pare însă că şi zeii mor, sau doar părăsesc aceste tărâmuri pentru unele mai bune…
În această seară de la ora 18, vino în faţa Ambasadei Americii cu o lumânare pentru Michael. Dacă un înger priveşte din ceruri, prin zbateri de aripi, va vedea doar lumină…
Colegii mei de la Apropo.ro au conceput un test tare drăguţ… răspunzi la 10 întrebări şi afli ce tip de blogger eşti. şi cât “appeal” ai pentru cititorii tăi. Ei bine, se pare c-au ales întrebările potrivite sau am răspuns eu destul de elegant, pentru că mi-a ieşit că sunt o bloggeriţă “glossy”. Şi azi, în ciuda gripei, chiar mă simt aşa 
Află şi tu ce fel de blogger eşti dând click aici.
Cei care mă urmăresc pe Twitter au aflat deja că ieri am avut norocul să stau de vorbă cu Tarja Turunen la conferinţa de presă, i-am pus câteva întrebări despre muzici şi vise şi… la final, am rugat-o să facă o poză cu mine. Tremuram toată când s-a apropiat de mine şi, din proprie iniţiativă, m-a pupat pe obraz!
Nu sunt cel mai mare fan Nightwish, dar sunt fanul vocii ei. Am crescut printre muzicienii talentaţi care purtau tricouri cu zâne şi fredonau “Over the Hills and Far Away” sau “Sleeping Sun”.
Spre exemplu, prietenul nostru contratenor, NMC, şi-a exersat multă vreme vocea pe piesele Tarjei. Şi o bucată din sufletul meu a rămas inevitabil aşa, vibrând după vocea plutitoare şi riff-urile în forţă specifice cântecelor ei.
Aseară am plecat fascinată de la concert, simţind muzica până-n vârful unghiilor. Fiecare notă a Tarjei m-a făcut să-mi doresc să fiu mai bună, mai strălucitoare, mai expresivă. “A da totul” înseamnă întotdeauna mai mult decât te aştepţi…
Fără să mă mai întind cu vorba, vă las cu recenzia scrisă pentru Showbiz.ro şi înregistrarea completă a conferinţei de presă.
Merci, Claudiu!
Foto: Cosmin Băraru
Pe Neylini o ştiu de acum 3-4 ani, când îmi făceam ucenicia prin studiouri. Am lucrat împreună la o piesă (ea, vocea minunată – eu, sufletul din spatele versurilor).
Mi-a rămas în amintire ca un artist incredibil de disciplinat şi cu o forţă nebănuită de-a sfida obstacolele.
M-am întrebat de multe ori de ce ea, frumoasă şi talentată, cu toate atuurile muzicale şi fizice posibile, nu are încă un contract cu o casă de discuri şi un album pe piaţă. Visul a mai cerut nişte ani şi nişte sacrificii ca să se materializeze…
Acum trei luni, m-a sunat Cornel Zidaru (managerul ei). Mai voiau nişte versuri
Ne-am întâlnit într-o seară şi, în drum spre studio, Neylini a dat drumul la radio. “Every time I lose control (…) you told me sagapo“, cânta o voce caldă şi atât de familiară. “E piesa mea!!!”, mi-a confirmat ea zâmbind despre ce urma să devină super-hitul “Muleina”, compus de Adi “Korekt” Cristescu.
De acolo au urmat câteva cafele nocturne, câteva nopţi în studiouri şi întâlnirea schimbătoare de destin cu Ada Bogoevici.
La începutul lunii mai, Neylini era deja artist Mediapro Music şi îşi simţea visul mai aproape cu fiecare blogger care prelua “Muleina”, cu fiecare radio care o introducea în playlist, cu fiecare om pe care acordurile atât de simple şi vocea atât de dulce îl făceau să zâmbească…
“Muleina” e singura piesă clubbing pe care o am pe iPod, singura pe care o pot asculta cu inima deschisă. Şi ştiu că aş fi iubit-o la fel şi dacă Neylini nu mi-ar fi fost prietenă.
E ceva atât de delicat şi “addictive” în felul în care vocea ei pluteşte peste arhi-uzitatele synth-uri, ceva care sfidează regulile şi inventează trei minute şi-un pic de strălucire.
Videoclipul piesei “Muleina” a avut premiera ieri pe Apropo.ro, vă invit cu tot dragul să-l urmăriţi şi să-l luaţi acasă (mă refer la embed)
Neylini – Muleina de pe tare.ro
E paradoxal cum unii oameni îmi spun “te admir” când eu nu sunt mulţumită de reflexia mea din oglindă. Cum toţi mă cataloghează drept “puternică” şi eu am momente în care aş vrea doar să fug, departe de tot şi toate. Curajul meu se numeşte inconştienţă, asta e clar…
Cred însă că zâmbetul meu e cel care şterge nesiguranţele şi maschează nuanţele sobre. Am un trecut “dubios”, dar am făcut paşii potriviţi spre un viitor frumos.
Nu am fost niciodată un copil de bani gata, dar asta nu m-a împiedicat să construiesc vise a căror frumuseţe nu se măsoară în Euro.
M-am luptat 10 ani cu o boală nerecunoscută de medicii din România, dar nu am rămas cu frustrări şi ură, ci cu dorinţa de a-i ajuta pe cei care trec prin acelaşi iad…
Mi s-a spus că în viaţă nimic nu e gratis, dar m-am încăpăţânat să demonstrez că, uneori, solidaritatea şi prietenia, dragostea pentru artă pot sfida această prejudecată.
Mi-am dorit să reuşesc în muzică, pe un drum fără compromisuri şi plin de spini. După 10 ani de muncă, sunt mai aproape ca niciodată… şi încă tremur sub atingerea îndoielilor. Dar tot nu mi-am trădat sufletul. Cu fiecare uşă închisă, am inventat ferestre prin care să mă strecor.
Când îmi păstrez zâmbetul doar pentru mine, oamenii parcă mă simt, mă evită, nu-mi mai întorc lumina din priviri. Tristeţea e contagioasă, se pare. Aşa că mi-am promis să zâmbesc în fiecare zi gri, pentru toate răsăriturile ce vor urma. Pentru vise, pentru mare, pentru poveşti puse pe muzică… pentru că pot.
Ce mă ghidează pe mine în viaţă e puţin ideal, puţin mai multă dragoste de oameni şi de clipe, esenţă de muzică şi poftă de zâmbet. Într-un cuvânt, Optimism.
Despre toate acestea… şi ce mai vreţi voi, voi vorbi pe 8 iulie la conferinţa OPTIMISM2009.
Nici nu s-a răspândit bine vestea filmării primului nostru videoclip, că a şi fost piratată piesa. Înţeleg, e un fenomen cu care se confruntă toţi artiştii şi nu poate fi controlat, doar că… PUTEAU AŞTEPTA MĂCAR SĂ PIRATEZE VARIANTA DE STUDIO!
Ce au luat piraţii noştri zăpăciţi e o variantă live din concertul unplugged susţinut alături de Marius Nedelcu, nicidecum înregistrarea finală a piesei. Ea va suna cu totul altfel, are un instrumental complex şi rafinat realizat de Vali Rotari.
Vă încurajez să nu descărcaţi “La cafea (Cum altfel)” de pe site-urile pirat. Promit că de îndată ce am master-ul final veţi putea asculta piesa aici, precum şi pe conturile noastre de MySpace şi ReverbNation.
Nu suntem genul care să ţină secrete sau să păstreze cântecele în sertar prea multă vreme. Vă promit că aşteptarea va merita!
* Foto: Silviu Săndulescu (Divercity Cafe).