De mai bine de un an muncesc alături de o echipă extraordinară, pentru ceea ce am ajuns să numim The Wonderful Project. Nu ştiu cât să spun fără să mă ia gura pe dinainte şi nu aş vrea să stric surpriza, aşa că nu pot decât să vă invit pe insula comorilor, să ne distrăm cu un quiz până la Marea Premieră. E fun, e exotic, e colorat – şi e doar 1% din toate surprizele pe care vi le pregătim. La final, împreună cu un rezultat drăgălaş numai bun de pus ca embed pe blog şi reţele sociale, veţi găsi câteva insights despre ce înseamă cu adevărat TWP, The Wonderful Projectz… Oficial, vă invit pe www.intrefete.ro !
Întotdeauna m-am întrebat cum mă voi simţi când va apărea primul meu album, “that feeling of completeness”, ce corzi vor vibra pe dinăuntrul meu, dacă voi plânge de fericire…
Întâmplarea sau destinul fac ca acest prim album pe care mi-am pus semnătura şi în care mi-am picurat puţin din suflet, “Soft Touch”, să nu fie al meu, ci al frumoşilor Passione (Mike, Violeta, Diana, Lavinia şi Mădălina). Simt că am încheiat un ciclu, că am închis cercul viselor – cum spunea mai în glumă, mai în serios titlul unui draft de studio din sesiunile noastre: “Round Circles”.
Albumul lor de debut e primul LP chillout lansat în România, e muzică pentru linişti nesfârşite, muzică de făcut dragoste, coloană sonoră pentru primăvară şi nostalgii. Dintre cele 14 piese de pe album, 9 poartă cuvintele mele prinse între note şoptite, spun poveşti născute printre zâmbete şi foi de jurnal, pahare de vin şi draperii mirosind a muzică.
“Pure Desire” şi “Child Of Love (It’s Me, It’s You)” îmi sunt cele mai dragi, iar unul dintre versurile care vor rămâne multă vreme un semn de întrebare şi pentru mine (la modul: where did this come from?!) este “give me your dreams and I’ll make them real“. Fără prea multe vorbe-n plus, vă transmit o invitaţie din partea trupei Passione, la concertul de sâmbătă (20 martie), ora 23:00, în clubul Fratelli din Bucureşti (puteţi veni imediat după recitalul Alexandra & Alec din C’arthé, care începe la ora 17:00):
PS: Mulţumim celor care au fost prezenţi astăzi la conferinţa de presă, prieteni vechi şi noi, colegi dragi din presă… vă aşteptăm cu drag şi la show!
Nimic nu e mai preţios decât să-l vezi pe omul de lângă tine fericit, dăruind şi altora din lucrul pe care-l iubeşte cel mai mult în lume: muzica. Alec predă chitară de ceva vreme – şi o face cu tot sufletul, pus în aripile unui vis mai mare decât albumele, trăirile, speranţele noastre. Fiecare acord nou învăţat de un copil sau un om matur care a urmat până acum un alt drum, dar căruia muzica îi face sufletul să vibreze e o sămânţă pentru viitorul idealurilor noastre.
Sună pompos, poate, dar cam aşa arată şi se poate descrie fericirea, în aceste cuvinte simple, surprinse într-o sâmbătă dimineaţa, când prima oră e cu Ştefan David, un puşti dulce şi talentat care cântă “Stand By Me” şi “Bedroom Eyes” şi mă ma face să plâng câteodată, aducându-ne melodii de care n-am auzit până acum, dar de care mă îndrăgostesc la primele acorduri. Dacă la 11 ani cântă şi simte cu atâta fler, ce-o să facă mai târziu?
Alec e part of this, ca un înger păzitor care-şi dăruieşte câte-o pană din aripi celor ce vor să cânte… Some angels can play guitar, I see. Iar Bimus trebuia să facă acest filmuleţ pentru viatalaserviciu.ro, ca să vedeţi şi voi puţţin din ce înseamnă o lecţie de chitară cu Alec şi cum sună visele împlinite:
- pe 20 martie la ceainăria C’arthé (C.A. Rosetti nr. 38), de la ora 17:00 – vom avea un mini-recital în franceză în cadrul Zilelor Francofoniei la Bucureşti – intrarea: 15 ron ~ include şi un ceai aromat ~ rezervări la nr. 021/ 319.27.24
- pe 17 aprilie la clubul Prometheus (Pţa. Naţiunilor Unite nr. 3-5, Bucureşti), de la ora 20:00. Vom reveni cu detalii.
… mor de fericire şi drag pentru băieţii de la Hotel FM, care au luat locul 4 la Selecţia Naţională Eurovision 2010 cu piesa “Come As One” (muzică: Gabriel Băruţa; versuri: Alexandra Ivan). Au fost frumoşi, au sunat bine, au fost impecabili!
… abia aştept să lanseze Mike Thomas şi cvartetul Passione albumul “Soft Touch”, pentru care am scris toate versurile. Sunt nouă piese rupte din sufletul meu pe acel CD şi câteva track-uri instrumentale numai bune de visat… Pe 20 martie sărbătorim o lansare şi-un gând frumos împlinit, deci!
… mă îndrăgostesc mai mult în fiecare zi, dincolo de zăpăcelile mele şi răutăţile lumii…
… nu răspund la telefoane, c-am avut nişte zile pline şi nu dintre cele mai bune, dar nu-i nimic, fac doar o mică pauză vocală şi pauză de gânduri… printre picături mai scriu, mai fac PR pentru artişti minunaţi… şi visez la mare…
… lucrez la un proiect superb în MPI, nu pot să vă spun prea multe decât că nu s-au inventat încă toate cuvintele pentru a-l descrie. S-a născut ceva minunat aici, ce se preconizează a fi un proiect de top în online-ul românesc. Şi mă minunez şi eu în fiecare zi cum de-am ajuns să fac parte din el, printre atâtea drumuri încâlcite.
Sâmbătă (6 martie) are loc finala naţională Eurovision, ce va fi transmisă în direct pe TVR, TVR Internaţional şi www.tvr.ro.
Piesa noastră, “Come As One” (muzică: Gabriel Băruţa; versuri: Alexandra Ivan) , interpretată de Hotel FM, va intra în concurs cu numărul 8 – dar sperăm că va fi numărul unu în inimile voastre!
Pentru prima oară, votul este gratuit – dar puteţi vota doar o dată de pe un număr de telefon.
Acordaţi votul vostru trupei Hotel FM, cu o piesă ce promite să atingă corzile sensibile ale publicului de la Oslo şi din întreaga Europă, dacă va ajunge până acolo.
Iată şi cum se va desfăşura votarea (fragment din comunicatul oficial TVR):
În premieră, cele 16 piese finaliste din concurs vor fi jurizate de către cinci jurii de specialişti de notorietate zonală şi naţională din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Craiova.
Notele din partea specialiştilor vor conta pentru 50% , restul de 50% fiind alocat telespectatorilor care vor putea să-şi exprime preferinţele prin televoting, în mod gratuit, pe durata întregii evoluţii a artiştilor.