Astăzi am scris pentru bunul meu prieten Gabriel Băruţa două texte întregi pentru cântece. Nu e o laudă de sine, e o constatare liniştitoare: m-am întors fără teamă la izvorul ideilor mele, le las să curgă liber, trăiesc ca să cânt şi să scriu. Gândul că mă trezesc dimineaţa pentru a mai lăsa o urmă frumoasă a paşilor mei prin lume, în muzică sau cuvinte – şi că nu există vreo altă “agendă de lucru” în afară de asta – mă copleşeşte. Încă îmi vine să mă ciupesc, uneori, întrebându-mă dacă zilele astea de vară scăldate în muzică nu sunt un vis. Dar nu, telefonul sună doar pentru încă un refren… sau o întâlnire pentru a programa un concert Alexandra & Alec… şi ritmul paşilor mei prin propriul vis devenit realitate mă convinge… sunt pe drumul cel bun. Şi, mai clar ca niciodată, ştiu cine sunt.