Acum vreo doi ani, într-un moment în care am cedat unor presiuni absurde, am şters tot ce însemna arhiva blogului meu, începând din 2007. Erau acolo însemnări de miez de noapte amestecate cu lacrimi şi zâmbete, cântece care vorbeau despre mine, poveşti cu şi despre oameni frumoşi, a căror singură “vină” era că la un moment dat mi-au rătăcit prin vise şi prin gânduri… Am dat “delete” cu o inconştienţă asumată, promiţându-mi că n-o să-mi pară rău pentru pactul tacit încheiat cu iubitul meu de atunci: el va înceta să flirteze cu alte femei, eu voi renunţa la amintirile mele. Frumos, nu?…
M-am trezit în dimineaţa asta cu un dor nebun, un dor de scris şi de recitit şi de rătăcit prin amintiri. Dar de unde? Deocamdată nu mai am nici fişierele originale cu jurnalele mele, în care nu, nu erau numai şiruri de cuvinte “pasibile” de gelozie, ci şi mărturiile mele din perioada operaţiilor, felul în care mi-am depăşit dentofobia, nopţile de studio, visele puse pe muzică… amintirile mele întregi, fără reţineri, fără cenzură.
Nu m-a mirat că, multă vreme după ce am luat decizia aceea stupidă, n-am mai reuşit să scriu un rând coerent. Mă trădasem pe mine, cea de dincolo de cuvinte. Îmi trădasem propria sinceritate. Şi am încetat, tiptil, să mai vorbesc cu o parte din oamenii care mi-au inspirat oceane de cuvinte, care m-au ţinut aproape când mă hrăneam doar cu ciocolată şi vin, care m-au înţeles, măcar fragmentat, în nopţile şi zilele acelea lungi. Am renunţat uşor la cuvinte şi prietenii şi-mi pare rău. Am renunţat uşor - şi acum mă întreb “pentru ce?“, dar asta e o cu totul altă poveste…
Şi deşi pare patetic, am s-o spun: îmi vreau amintirile şi gândurile rătăcite înapoi!
Aşa că… dacă vreunul dintre voi are salvate prin vreun colţişor de calculator însemnările mele de atunci, dacă aveţi RSS-uri arhivate, orice modalitate de a-mi recupera postările din 2007, daţi-mi un semn la alexandra.ivan (@) gmail.com sau printr-un comentariu. Ofer drept recompensă cantităţi industriale de cafea cu scorţişoară 
UPDATE: Cu ajutorul Anei Maria am recuperat postările până pe 29 iulie 2007. Mai am nevoie doar de cele de dinainte de această dată – anyone? Mulţumesc anticipat!
Singer-songwriter, daydreamer, coffee addict
Am toate feed-urile începând cu data de 30 mai, 2007 2:09 AM :) Mai devreme de acea dată nu am nimic. Dacă sunt bune acestea, le pot trimite pe mail, dacă vrei.
eu am dat de tine de la o referire legata de posturile cu dentofobia, ma bucur ca azi am ce citi, apreciez mult puterea de a te dezbraca de falsele pudori cu care ne imbracam pentru a ne proteja.
Vad ca dl ex are cu ce sa te ajute, poate daca faci rost de ele le repostezi :)
@ex-silentio Trimite-mi-le, te rog, prin e-mail, in orice format doresti. Multumesc din suflet!
@m0ntec0re ma bucur ca te regasesti printre gandurile si cuvintele mele ratacite, vor fi tot mai multe in perioada asta si, cu putina rabdare, voi reusi sa repostez si arhivele. Scrisul e catharsisul meu si, pe langa muzica (de care mi-e un pic greu sa ma apropii zilele acestea), singura modalitate de a-mi descarca energia negativa si de a-mi transforma ratacirile prin intuneric in ceva frumos…
Le-am trimis pe email, dacă nu au ajuns te rog să-mi zici, și le mai trimit odată. Câteodată emailul meu mai dă și rateuri :)
@ex-silentio au ajuns, multumesc din inima!
Un suflet frumos…un blog sensibil, un fel de a fi miraculos… Daca vrei succes il ai deja, daca vrei complexitate fara a te complica, traiesti in tine…Iar daca acolo, in tine, pare sa fie la fel de frumos precum inspiratia cu care te afirmi nonsalant… existi ca sa faci bine altora. Cantand. Si scriind. Scriind mai intai, apoi vociferand ;) Si asta probabil te va defini intotdeauna… Sincer, e asa placut sa fii in stare sa scrii din astea… Simplitati adorabile, cuvinte ce cantaresc putin, dar atarna mult… ‘Am sters istoria noastra ca sa-i uit chipul’, esti…Esti perfecta…si canti cu un fel de magie… Nu exotic, nici nu-ti doresc… doar ingenuu… Fabulos! Sensibilitate si cant, wow.
@ Dante multumesc nespus pentru cuvinte, desi ma simt atat de departe de-a fi perfecta (si nici nu vreau asta), iar sensibilitatea mea umana s-a diluat mult in ani, s-a cernut in scris, in muzici, in lacrimi neplanse, in multe… Si am ramas cu cantecele mele, cu acele “cuvinte ce cantaresc putin, dar atarna mult”, cu pasiunea pentru scris soptit inainte de toate. It’s good I’m still here, still breathing and singing. This is what’s real to me.
Nu, nu… EU iti multumesc nespus. Pentru sensibilitatea de a infrunta realitatile vietii…pentru ca nu trambitezi din toti rarunchii…pentru faptul ca iti rostesti pasiunea ambiguu si-ti reciti fredonand imaginatia… Suntem umani cata vreme arta ne inspira, daca ne moare sufletul… Daca ne moare sufletul redevenim brute. E foarte fain sa-ti incetinesti pasii si sa-i zambesti unei necunoscute, crede-ma… Desi meritul e cu totul si cu totul al tau, pentru ca stii sa te lasi descoperita…cu ochii inchisi. Prin soapte si cantec. Continua, te rog… E frumos la tine!
Ia uita-te aici Alex :)
http://wayback.archive.org/web/20070513030512*/http://am.voce.ro/
Te-am pupat,
O zi usoara!
Cristi
@ Cristian Ciofu multumesc din inima, dear friend, asa am si reusit sa recuperez postarile pana la urma, mi-a recomandat un fost coleg site-ul! Sper ca esti bine, pe oriunde ai (mai) rataci.