jurnal de studio

File de poveste

Totul a început cu o fată, o cafea şi o chitară. Chitara nu era decât în mintea fetei, bineînţeles, punctând cu acorduri imaginare aşteptarea…

Mă uit în urmă şi mă simt atât de departe de după-amiaza aceea din Cişmigiu când scriam versuri pe şerveţele, de seara când am prezentat piesa pentru prima oară în club Spice, de nopţile nedormite când viaţa mi se scurgea printre degete şi nu învăţasem nimic mai mult decât să visez şi să aştept.

La cafea” e un pic despre mine, un pic despre fiecare fată visătoare care nu şi-a întâlnit încă alesul, un pic despre gustul dulce al frappe-ului şi cel amar al dezamăgirilor. Despre drumuri, despre dor de ducă, despre vânători de clipe.

Ar fi rămas un cântec uitat într-un caiet dacă aşteptările mele nu s-ar fi împlinit. Totul a  început cu un sărut şi promisiunea unui frappe.

Chitara ce-mi suna “puţin dezacordat” în minte a găsit armoniile perfecte pentru vocea mea, iar stăpânul ei a devenit şi stăpânul sufletului meu.

Timp de un an, am căutat împreună omul care să adauge piesei un “je-ne-sais-quoi“, s-o facă să sune rafinat şi totuşi natural, s-o pună în valoare fără a-i lua magia de live… Acum ştim că “La cafea” nu are nevoie de prea multe artificii pentru esenţă.

Împreună cu Adi Cristescu (Maxima Records) şi cu ajutorul minunaţilor Dragoş Leca (bass), Rafael Olivera Sanchez (percuţie), NMC (consultant vocal) şi Denis Florent (consultant pe partea de versuri în franceză), am reuşit să dăm viaţă cântecului.

Am imprimat aseară, cu inima zburând de fericire, cu gustul sărutărilor lui Alec pe buze, amestecat cu emoţii şi nectar de pere. Avem “La cafea” în limba română şi “Au cafe” cu aromă de Paris…

Piesa va fi noul nostru single şi o veţi putea asculta cam în două săptămâni… sper să vă placă. Noi o iubim.

Timbaland de Românica

Prima întrebare, când te duci la un producător român, este “Cum vrei să sune piesa?“. 1% dintre ei vor înţelege ce înseamnă funky, fresh, cu instrumente naturale, vocea şi chitara în plin-plan, mai avem nevoie de-un instrument solist… Restul de 99% vor cere “piese ca reper“. Adică, de unde să se inspire pentru orchestraţie.

Ei bine, majoritatea celor care-şi spun producători/orchestratori pe la noi petrec ore-n şir ascultând ce mai e nou peste Ocean, descărcând de pe torente tot ce-a mai produs Timba, agăţându-se disperaţi de manuale de genul “How to get an occidental sound”. Puţini ar pune mâna pe-o carte serioasă de muzică, de mixaje…

Se poartă plagiatul de concept: dacă Rihanna are un nou sound, vei auzi cel puţin 2-3 piţipoance cu  o tonă de Antares pe voce mieunând peste beat-uri asemănătoare.

Pentru că ai noştri sunt suficient de dibaci încât să caute exact kick-urile şi hi hat-urile care sună “ca acolo” şi să le adauge un synth asemănător.

Puţini sunt cei care şi-ar petrece acele câteva ore într-un bar cu muzicieni, la un jam session, la un tete-a-tete cu alţi producători sau la o plimbare liniştitoare, căutând idei noi…

Normal, nu poţi acuza pe nimeni de plagiat, notele nu seamănă. Dar tonurile? Dar ideea piesei?

Imediat după ce David Deejay a “ciordit” (mai mult sau mai puţin subliminal) linia melodică de la “The Love I Have For You” al Dinei Vass şi a ajuns în topuri, toţi amatoraşii dornici de succes instant au început să folosească aceleaşi percuţii şi tonuri de sintetizator ca el. Şi… câte piese nu seamănă ca stare cu “Hot” al Innei?

Oamenii ăştia chiar sunt guvernaţi de instinctul de turmă… şi ajung să-şi recicleze până la exasperare propriile idei. Se învârt în acelaşi cerc strâmt de armonii, modifică o notă-două şi dau bmp-ul mai sus pentru al doilea single, folosesc acelaşi instrument solist (şi teme jenant de asemănătoare, din păcate), ca publicul să le recunoască “măreaţa” amprentă.

Am văzut cazuri în care, disperaţi că nu reuşeau să copieze sound-ului unui loop de percuţie dintr-o anume piesă, o tăiau pur şi simplu din mp3-ul original şi o foloseau în piesele lor!

Din păcate, “producătorii” români nu au înţeles că nu e suficient să nu plagiezi, ci trebuie să fii original. O recenzie care pe mine m-ar fi făcut să intru în pământ de ruşine suna ceva de genul “noua piesă a lui X nu este furată, nu este nici prea originală, dar sună OK”.

Lucrurile se vor schimba când vor învăţa să-şi cunoască limitele, să nu se mai creadă “Timba de România“, să investească timp în a crea groove-uri noi în loc să le sampleze din hituri străine, când vor refuza să pună Antares pe voci, să producă piese second-hand, să respire non-valoare.

Foto: SXC.hu

Making of “La cafea (Cum altfel)”

Making of… Stranded

Veşti bune! Lucrăm împreună cu NMC la o versiune demo a piesei “Stranded”. Am compus-o n 2005, la Oradea, într-o noapte în care mă simţeam sufocată de singurătate; am scris un cântec ca o chemare, “I feel stranded in the dark, won’t you hold me?“. 

Prin februarie anul acesta, într-o cameră de hotel din Vama Veche, Alec i-a adăugat un strop de magie cu ajutorul chitarei… a fost primul cântec pe care mi l-a orchestrat şi a deschis drumul spre cele mai frumoase vise, cu muzică şi iubire. “Stranded” a fost şi prima piesă pe care am cântat-o împreună pe o scenă, de Sf. Valentin, în Big Mamou (video aici).

De două zile lucrăm la o versiune semi-acustică… înregistrăm acasă, într-o atmosferă intimă şi relaxată, cu lumânări aprinse şi cearceafuri cu nori pe pereţi. Ieri am imprimat vocile şi chitarele acustice, plus câteva “floricele” pe electrică. Azi, Alec va continua cu chitara electrică, are un solo luuung şi frumos la sfârşit! Pe la 7 îl aşteptăm şi pe Adi să tragă percuţia. Abia aştept să fie gata, mixată de talentatul nostru NMC!

Până atunci, vă las un video (filmat cu telefonul) cu mine imprimând vocile pentru strofă şi refren…

Blonde Girl (Acustic)

Puteţi asculta în premieră pe pagina noastră de MySpace o piesă nouă:

Blonde Girl
Muzică şi versuri: Alexandra Ivan
Aranjament muzical: Eduard Ilie / Alec Şandor
Înregistrat la Maya Studio în mai 2008

E vorba aici de o versiune acustică, voce-chitară. Varianta cu orchestraţie full va fi disponibilă pe primul album şi a intrat deja în playlist-ul Radio Bucureşti, împreună cu primul single “Beautiful Life” şi “We’re The Music”. Au fost difuzate pentru prima oară astăzi, în cadrul emisiunii “2 X 60″, realizată de doamna Teodora Ionescu. A fost frumos, mai bine de-o oră în care am povestit şi am cântat încă trei piese unplugged…

În rest, ne simţim amândoi de parcă am pluti, puţin deasupra grijilor şi oboselii care ni se strecoară inevitabil în oase. E o oboseală plăcută şi zilele se succed cu repeziciune ştiind că mâine mai facem o piesă… Azi-noapte am terminat de masterizat împreună cu Edi patru cântece… iar azi începem să lucrăm la orchestraţiile pentru încă patru!

Era să uit lucrul cel mai important: ne vedem pe 25 iunie, de la ora 21:00, în clubul El Grande Comandante din Bucureşti! Revin cu detalii curând.

Update…

studio.jpg

Probabil vă întrebaţi ce se întâmplă cu albumul; ei bine, veştile mari vor veni, visul meu-al nostru prinde aripi pe zi ce trece…

Deocamdată: cinci piese sunt gata, am definitivat (în mintea noastră, cel puţin) conceptul LP-ului şi aşteptăm confirmări şi încurajări de “sus”. Ce e sigur: vom merge în paralel cu cele două proiecte (Alexandra Ivan; Alexandra & Alec) şi ne vom menţine atitudinea “încăpăţânată” de-a cânta numai live. Eduard Ilie de la Maya Studio va fi producătorul albumului, iar compoziţiile (în română şi engleză) ne aparţin mie şi lui Alec.

Doamna Dana Cristescu de la Prom’Art Creative este impresara noastră (cu acte în regulă!) şi, datorită dumneai, un contract cu o casă de discuri e în pregătire. Deci… ţine-ţi-ne pumnii strânşi în următoarele săptămâni!

Până atunci, vă las să ascultaţi primul single, “Beautiful Life”:

Beautiful Life
Asculta mai multe audio Muzica »

Vintage style!

01.jpg 02.jpg*

Am hotărât că vom imprima toate instrumentele live pentru partea pop-rock a albumului. Unii prieteni mi-au spus că suntem curajoşi, alţii că suntem nebuni. Eu cred doar că vrem să fim… reali. Vintage, cu picioarele pe pământ, cu muzica venind firesc din corzi, premiere, cinele, congas şi ce-o mai fi.

E relativ greu să captezi tobe în România şi să sune şi hi-fi *muzicienii ştiu de ce*, aşa că ne aşteptăm la multă bătaie de cap. De precizat: nu avem încă toboşarul nostru! Aşa că am lucrat cu Andrei Neamţu de la Marfar, în studioul trupei. Înregistrarea tobelor pentru “La cafea” a durat patru ore, cu tot cu setup şi probe – dar a meritat fiecare secundă! La bass ne-a ajutat deocamdată Andrei Kivu (din trupa Vice).

Urmează multă muncă la compresie, mixaje & Co., plus faptul că pe Edi şi dl. Mitran îi prindem cu greu liberi. Am decis că vom lăsa proiectul să se dezvolte, muzica să prindă aripi firesc – eu eram cea grăbită să spună “that’s a wrap” cât mai repede, dar m-am liniştit, m-am ciupit de suficiente ori cât să conştientizez că de data asta e adevărat, chiar lucrăm la album şi nimic nu ne poate opri! Iată cea mai bună dovadă că Alec şi cu mine învăţăm unul de la celălalt şi creştem o dată cu muzică noastră…

Am mai făcut între timp o piesă, “One Night Away”, împreună cu un prieten drag, Ciprian – iar mâine avem filmări pentru o emisiune pe Naţional TV! Mai multe detalii în curând!

* Alec a probat tobele înainte de imprimare… nu m-am putut abţine să nu remarc că ii stă sexy la tobe; la care el m-a întrebat: “Mai sexy ca la chitară?” Concluzia mea: e la fel de sexy şi frumos în orice ipostază…

:)

Quand la musique est bonne

“Atâtea nopţi albe, tot atâtea iubite
Cu fiecare sperai că o să fie
Ce-ţi doreai… căutai
Acelaşi gând, acelaşi glas
Acelaşi drum cu fiecare pas
Acelaşi vis îl împărţim
Nu ne-am rămas decât să-l trăim…”

Ora 2 a.m., eu cu gâtul uscat, iubitul meu cu chitara în braţe, suc de pere lângă pat, amândoi extenuaţi după un weekend de studio, cântat şi planuri… dar nu prea obosiţi ca să cântăm în continuare! Acordurile prind contur, gândurile mele se risipesc frumos, nu pot să dorm, poate de prea multă dragoste sau prea multă încântare.

Ne şoptim poveşti pe note în aşternuturile răvăşite, nu ne împiedicăm nici de ora târzie, nici de faptul că n-am mai făcut de mult versuri în română. Aşa s-a născut noua piesă, “Acelaşi vis”, pe care o vom înregistra săptămână viitoare la dl. Gabi Mitran… o ascult pe repeat de dimineaţă şi nu mă pot sătura!

“Ascultă-mă” are melancolia moale a pianului şi greutatea percuţiilor a la Timbaland, versuri despre poveşti pe jumătate, radiouri şi privelişti de gheaţă… chitara (înregistrată cap-coadă într-un singur take!) sună magic, având un strop din sound-ul eteric al lui The Edge de la U2 şi o doză maaare din originalitatea lui Alec. Sublim. În timp ce cânta, nu ştiam dacă să-l iau în braţe, să plâng sau să mă opresc pur şi simplu şi din respirat şi să-l admir în linişte deplină până ce va imprima ultimele acorduri…

“We’re The Music” e aproape gata, are energia clipei, a unei iubiri impărtăşite prin muzică, are ritm şi e dreamy în acelaşi timp, e puternică şi totuşi sensibilă… exact cum ne doream! Alec a repetat o săptămână întreagă un solo complicat, alegând în ultima clipă să se joace pe o temă jucăuşă şi airy, perfect potrivită piesei.

Edi s-a întrecut pe sine cu instrumentalele, e mai deschis şi mai creativ ca niciodată, degetele lui alunecă pe clape cu o libertate incredibilă – dată de imaginaţie, de inspiraţie pură. Nimeni nu se gândeşte că trebuie să sune “comercial”, dar ştim toţi trei că sound-ul ăsta va face oamenii să danseze!

Încerc să nu spun prea mult acum, să las surprizele frumoase pentru (puţin) mai târziu, când voi putea să vă arăt şi mici bucăţi din piese!