notre doux Paris

Votează Hotel FM la Eurovision!

Sâmbătă (6 martie) are loc finala naţională Eurovision, ce va fi transmisă în direct pe TVR, TVR Internaţional şi www.tvr.ro.

Piesa noastră, “Come As One” (muzică: Gabriel Băruţa; versuri: Alexandra Ivan) , interpretată de Hotel FM, va intra în concurs cu numărul 8 – dar sperăm că va fi numărul unu în inimile voastre!

Pentru prima oară, votul este gratuit – dar puteţi vota doar o dată de pe un număr de telefon.

Acordaţi votul vostru trupei Hotel FM, cu o piesă ce promite să atingă corzile sensibile ale publicului de la Oslo şi din întreaga Europă, dacă va ajunge până acolo.

Iată şi cum se va desfăşura votarea (fragment din comunicatul oficial TVR):

În premieră, cele 16 piese finaliste din concurs vor fi jurizate de către cinci jurii de specialişti de notorietate zonală şi naţională din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Craiova.

Notele din partea specialiştilor vor conta pentru 50% , restul de 50% fiind alocat telespectatorilor care vor putea să-şi exprime preferinţele prin televoting, în mod gratuit, pe durata întregii evoluţii a artiştilor.

L’automne a Paris

Parisul toamna

Toată noaptea doar asta am visat: străzile pe care le iubesc atât îmbrăcate în auriu, valurile leneşe ale Senei într-un anotimp făcut pentru iubire, mâinile reci afundate în buzunarele paltonaşului negru, întâlnind din când în când mâna înmănuşată a iubitului meu. Vântul acela dulce, ce-mi trezeşte visele la viaţă ca o mângâiere. Aromele cafenelelor plutind în aer, latte sau cu rom, ca-n toamnele lui Henry Miller. Înghesuiala suportabilă din metrou, mantouri foşnind, volume de Baudelaire strânse între degete fine. Lumina filtrată prin frunze, muzica paşilor niciodată grăbiţi, o cină simplă în Montmartre şi drumuri nesfârşite, la pas, pe lângă magazinele cu instrumente muzicale. O sticlă de vin şi câteva croissante, malurile amorţite de toamnă şi visele noastre adormind într-un sărut. Paris nous attend, mais l’automne de nos reves c’est encore si loin…

autumn-in-paris-thumb3159481

Foto: TrekEarth; Dreamstime

L’image d’un reve

Port soarele cu mine pe drumuri posibile, port soarele-n inimă pentru clipa când voi fi unde aparţin.  Unde aparţinem, fără a mai număra clipe. Visez să mă întorc seara acasă cu parfum de vise pe aripi, cu o mie de cântece-n minte şi buzele întredeschise pentru un sărut… franţuzesc.

Inspiraţia mea nu are nevoie de prea mult, un apartament-studio de unde să aud neliniştile Senei, paşii atâtor oameni  scriind istorii cu umbre pe caldarâm, acordurile unui pian ghicite prin fum dintr-un bar de jazz. Aş putea să mă hrănesc doar cu apă, covrigei săraţi şi sărutări, doar cu muzică, cu libertate şi vise cu aripi.

Aş putea să nu cer niciodată mai mult, ştiind că momentele pe care le aştept vor veni, dacă mă vor găsi la adresa potrivită. Poate undeva în Montmartre sau Clichy… Nu mi-ar mai fi greu să merg cu metroul, nicio distanţă nu mi s-ar părea prea lungă, niciun sacrificiu prea mare. Nici o clipă irosită.

Tânjesc după dimineţile când voi deschide fereastra încet,  să privesc Parisul adormit, să simt pe-un umăr dezgolit respiraţia caldă a iubitului meu şi să gustăm împreună din cafea aromată, cum doar aerul de acolo o poate face să pară. Atât. Din toate acestea voi face muzică, e doar o problemă de timp.

Paris de mon ame

De mică am avut “quelque chose” pentru Franţa, o afinitate inexplicabilă.

Poate sunt de vină versurile lui Celine Dion, pe care mi-am dorit atât de mult să le înţeleg şi să le pot cânta, încât am învăţat limba de una singură.

Poate e de vină buna-dispoziţie contagioasă a prezentatorilor de la matinalul M6, care mi-au făcut dimineţile frumoase în primul an de liceu.

Am vizitat Franţa de nenumărate ori în vise, înconjurată de note de parfum… şi-n vara lui 2008, s-a întâmplat cu adevărat.

Am petrecut 9 zile în oraşul viselor, făcând zilnic naveta Paris – Versailles cu un tren pe nume Vick. Cu mâna în mâna iubitului meu, am străbătut străzile pavate cu poveşti câte 9 ore pe zi, până ne dureau picioarele de atâta mers, sufletul de atâta frumuseţe.

N-am stabilit de dinainte trasee, nu n-am urmat decât instinctul de visători… locuri cele mai speciale ne-au atras singure, ca un magnet.

Ne-am pierdut pe străzile ce urcă spre Montmartre, am adormit sub soarele blând în grădinile Tuilleries, am vizitat canalizările pariziene şi am “făcut cunoştinţă” cu câteva specii adorabile de şobolani – împăiaţi, desigur.

Nu am “bifat” nici Luvrul, nici turnul Eiffel, pentru că n-am avut răbdare să stăm la cozi… în Paris, mi s-a părut tot timpul că timpul îmi curge printre degete şi mi-era teamă să nu risipesc secunde preţioase.

Am reconstituit imaginar drumul lui Henry Miller de la Clichy până în suburbiile Louveciennes, le-am vizitat casele care au păstrat în ziduri şoaptele unei iubiri secrete…

Am cumpărat cărţi vechi de la buchinişti şi câteva vynil-uri cu Celine, pe care le visam de ani buni.

Alec mi-a cântat în faţa catedralei Notre Dame, note magice ce se amestecau cu zgomotul oraşului, făcându-mă să simt că fiecare secundă petrecută aici poate deveni un cântec.

Dimineţile, dulciurile, sărutările, până şi apa – toate au un gust diferit, sublim în Paris.

Cea mai bună cafea cu lapte pe care vi-o puteţi imagina am băut-o la Cafe Select, pe o masă mică rotundă unde Hemingway obişnuia să-şi sorteze notiţele. Francezii fac totul cu dragoste… cafeaua, mâncarea… şi zâmbesc atât de luminos şi dezinteresat pe stradă încât fiecare pare să-ţi spună, subliminal, “rămâi”. Reste ici, ou ton ame ne doit se cacher…

Parisul dă dependenţă, ca toate lucrurile ireal de frumoase. Parisul a dat un nou sens vieţii şi iubirii mele. Acolo mă simt cu adevărat eu. Visătoare, nebună, artistă, femeie… suflet liber.

În fiecare dimineaţă de atunci, când mă întind leneşă în braţele iubitului meu, aş vrea să deschid geamurile şi să simt parfumul aerului de acolo. Să ies pe stradă cu muzica lui Celine şoptită-n căşti albe, în timp ce zâmbesc trecătorilor. Să-mi scot toată muzica din suflet şi s-o cânt în baruri mici de jazz. Să-mi îndeplinesc visele în locul de care aparţin. În fiecare secundă de atunci, îmi doresc doar să mă întorc…

Notă: Am scris aceste rânduri pentru un concurs organizat cu ocazia aniversării agenţiei de online travel Vola.ro, care oferă câte 2 bilete spre o destinaţie de vis. Cea pe care mi-o doresc, desigur, este Parisul. Puteţi intra şi voi în concurs până pe 12 aprilie – toate detaliile despre campanie aici.

Foto: Alec Sandor / Catalin Branzei

Reve de France

Viaţa e perfectă acum, cu nelinişti urbane topite în îmbrăţişări, cu muzică ce ne dictează armonia, cu parfum de primăvară în aer, cu prieteni dragi şi vise deloc imposibile. Iubesc mai mult ca niciodată dimineţile, oglinda veche în care se reflectă privirea iubitului meu, melodiile trupei Mandalay cântate şoptit, picturile Ancăi, cărţile ce miros a nou şi a poveşi nespuse, uşile care scârţâie, frânturile de gânduri de pe Twitter, speranţele, caietele de cântece, penele de chitară de pe podea, TWP-ul, somnul lin în braţele lui Alec.

Şi totuşi… sufletul meu tânjeşte după Franţa, pleoapele îmi tremură sub apăsarea dulce a amintirilor uneori, mereu al doilea gând e să zbor, să zbor spre tărâmul unde visele par mai aproape de mare. Chitara sună şi mai curat acolo, vocea-mi pluteşte fără efort pe orice fel de note, în spatele oricărei perdele, pe fiecare centimetru de pavaj se mai scriu un acord, o poveste, o viaţă nouă.

Azi am hotărât. Ne luăm zborul spre Nantes şi Bordeaux în iulie, să ne luăm supradoza de vise trăite pe străzi magice, lângă ape limpezi, într-o lume ce ni se potriveşte. On y va…

Un coin de Paradis

Insula Frioul, Marseille

Mai multe fotografii aici

Sweet love, sweet Paris

Când se face târziu şi pleoapele îi cad obosite, când se ghemuieşte cald în aşternuturi şi-mi spune “ia-mă în braţe”, simt că toate dezamăgirile de pana acum acum au meritat… fiecare lacrimă pe care am irosit-o, fiecare cuvânt trântit pe foaie… totul pentru clipele astea. Mi se face teamă din când în când, teamă că dacă n-ar mai fi lângă mine aş înnebuni, atunci vreau să-i şterg trecutul cu buretele, să-l înfăşor fără drept de apel în braţele mele, să-l condamn pentru totdeauna la iubirea mea naivă şi sufocantă…

***

Visez cu ochii deschişi: peste două săptămâni mă voi întinde leneş în braţele lui, pe plaja din Nisa, sorbind din frappe aromat în cafenele mici, ascultând cu sufletul muzica lui Celine, împreună… Un vis din care n-aş vrea să mă mai trezesc: pentru o săptămână, vom avea apartamentul nostru în Versailles şi o pisică! Vreau să ne plimbăm pe străzile Parisului până o să fac bătături, până o să pierd noţiunea timpului, până o să-i cunosc fiecare colţ şi fiecare străduţă, să-i pot spune “acasă”. Acum ştiu: doar cu Alec aş fi putut împărţi aceste minuni. Nu cred (încă) în destin, dar nu mai cred nici în întâmplări.

***
Unul din locurile delicioase (la propriu!) pe care le vom vizita în Paris:
http://www.lameredefamille.com