Aseară ne-am simţit înconjuraţi de căldură, de entuziasm, de dragoste pentru artă. Am simţit că uneori nu e nevoie de artificii, dansatori şi trucuri de imagine ca să aduci un zâmbet pe buzele oamenilor.

E de ajuns să fii tu însuţi, să cânţi cu sufletul, să-ţi uiţi neliniştile şi cota de self-esteem ce-a coborât sub nivelul mării în ultimele zile, e de ajuns să şopteşti versuri scrise în nopţi de început, pentru inima ce se zbate lângă a ta.

Lumea mă întreabă de multe ori dacă am emoţii înainte de show-uri, asta poate pentru că nu suntem văzuţi suficient de des, nu încă, lumea nu s-a obişnuit să respirăm muzică 24 din 24, nici chiar noi nu ne trăim visul la cote maxime… încă.

Adevărul e că emoţiile se fac simţite abia după, când vibraţia muzicii rămâne în aer, când aplauzele mă fac să tremur, când mă ghemuiesc în braţele iubitului meu, întrebându-l dacă i-am cântat frumos…

Aseară ne-am simţit printre prieteni (Nico, Cristina, Anca, Andrei şi frumoasa domnişoară cu care a venit) au contribuit la asta! Emma Schweniger a fost frumoasă şi caldă cum o ştim, pe Alina de pe forumul Tonomatul DP2 nu mă aşteptam s-o întâlnesc, să-şi amintească de mine după atâta timp.

Nu uitaţi: de azi încep Serile Teatrului Studenţesc!

Poze găsiţi pe contul de Picasa al Cristinei şi pe blogul Fetei din Port, însoţite de cuvinte frumoase… mulţumim!

Update: A scris şi Cristina despre concert.

Update 2: Recenzia Nicoletei pe Monden West şi câteva rânduri preţioase de la iubitul meu Alec.