Acum ceva vreme, adorabila mea prietenă Pyuric mi-a dat un link spre “Love Fool“, un roman online… în construcţie. M-am pus pe citit şi am fost cucerită de la primele paragrafe.

Bineînţeles, am dat link-ul pe unde am putut, pe Twitter în special – şi m-am trezit cu comentarii de genul “pune şi tu mâna pe literatură serioasă”, dar asta nu mai contează

E fantastic cum ne pot impresiona lucrurile simple, chiar dacă nu sunt scrise a la Marques, chiar dacă n-au pic din misterul lui Kafka, chiar dacă sunt poveşti pe care le-ar fi putut trăi oricine.

A nu se înţelege că “Love Fool” nu e bine scris, doar că e un roman colectiv şi breşele de stil îşi fac loc.

E un capitol numit “Răţuşca”, ăsta mi-a plăcut mie în special, care mă face să plâng la fiecare recitire. Când am nevoie de-o repriză sănătoasă de plâns şi apreciat zâmebtul apoi, citesc “Răţuşca”

“(…) E greu să-mi amintesc ce m-a impresionat prima dată la ea, pentru că ştiu că m-au impresionat toate lucrurile legate de ea: era slabă şi delicată, cu doi ochi ireal de mari şi căprui, cu o gură mică şi tăcută, cu nişte blugi negri strâmţi şi o geacă exagerat de mare, şi cu o seriozitate care contrasta puternic cu chipul ei de copil. Era serioasă, prieteni!, serioasă! Iar eu, DJ-ul liceului, rapperul cu versuri ciudate şi cu haine cool, eu nu eram pentru ea. Eu eram prea trendy şi lăudăros pentru ea (…)

Nu doar o iubeam, mi-era drag tot ce făcea. Cum se uita la mine când îi povesteam câte în lună şi în stele, cum mă privea (serios!) după ce o sărutam, cum mergea ea, cu pasul legănat, ca o răţuşcă, cum mă ţinea de mână, cum mă strângea în braţe. Atunci, ca şi acum, ea reuşea să scoată ce e mai bun în mine. Iar eu am reuşit, pentru prima dată în viaţa ei, să o fac să râdă în hohote, şi să-şi trăiască viaţa, să aibă curaj să se deschidă lumii (…)”.

Citeşte Love Fool Book!